CEZAR IVĂNESCU: Maria Ivănescu, Premiul de Traduceri din Literatura Universală, ASB, anul 1978 pentru Călătorie la capătul nopţii, L.F. Céline

miercuri, 15 iulie 2009

Maria Ivănescu, Premiul de Traduceri din Literatura Universală, ASB, anul 1978 pentru Călătorie la capătul nopţii, L.F. Céline

Notă: Maria Ivănescu nu a fost membră a USR

Niciun comentariu:

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

Apparently out of nowhere comes the poetry of Cezar Ivănescu, for there is nothing in the history of Romanian poetry that even remotely resembles what he wrote, to say nothing of the fact that he sang his own poems in a manner that also has no precedent. His destiny is a very sad case of the end of the communist nightmare failing to bring the hoped for changes. To understand what happened to Ivănescu one needs to understand the events of December 1989 and of what followed. Under Ceaușescu’s leadership there had arisen a “new class,” as Milovan Đilas called it, that received certain privileges, such as access to better food without standing in line and the right to live in villas expropriated from their rightful owners in the 1950s, but not the right to own real estate or anything on the scale of what a ruling class would ordinarily expect to own. Ceaușescu in fact actively prevented the members of the “new class” to turn into a class of owners, a fact they resented, feeling they were in fact worse off than the middle class of the West in financial terms, in particular as its younger generation was no longer satisfied with the sadistic pleasure of intimidating, humiliating, beating, and murdering the members of the previous ruling class, the way their parents had done, but rather were aiming at more hedonistic pursuits. Against the backdrop of popular dissatisfaction with Ceaușescu, the “new class” staged a coup, killed Ceaușescu and his wife, opened up the borders of the country, which ceased to be a prison for the first time since the Soviet occupation, and divided among themselves a large chunk of the wealth of the country, including the villas or mansions they happened to live in. In this way, the revolution that had started in 1948, which had brought the “new class” to power and had expropriated the previous owners, had come to an end, and the families of the have-nots of 1948 had finally become the haves of the 1990s. The leader of this transformation, Ion Iliescu, was a one-time heir apparent of Ceaușescu who had fallen out of favor, and who, in several ways, continued the practices of his mentor, such as the killing of enemies living abroad (in Ceaușescu’s case journalists of Radio Free Europe, such as Cornel Chiriac, and three of its directors, Noel Bernard, Mihail Cismărescu, and Vlad Georgescu, in Iliescu’s case Ioan Petru Culianu, professor of the history of religion at the University of Chicago, assassinated in 1991).

During all this upheaval, Cezar Ivănescu had been able to survive and keep his only job, a part-time position as the editorin- chief of a literary magazine during the communist times, although three times he went on a hunger strike to protest arbitrary decisions by the censors of the day. Yet in 1990, he first lost his job (the only journalist to be fired right after the coup d’état of December 1989), and then, still in 1990, was savagely beaten by the miners dispatched by Iliescu, who descended upon Bucharest to teach intellectuals protesting Iliescu’s rule a lesson with iron clubs. In an interview seven years later, he considered the years since 1990 to have been harder and more dangerous for him than those under the communist rule. In 2006, he was again beaten by “thugs.” In 2008, several prominent members of what used to be, in 1990, the younger generation of the “new class,” accused him, by means of a leak to the press, of having collaborated with the Securitate, the hated Romanian secret police. Ivănescu, who considered that the libelous leak came from a fellow poet who was on the board of the institution in charge of the files of the Securitate, stopped eating, and died shortly afterwards after a series of medical errors.

Victor Pambuccian
Professor of Mathematics
Arizona State University

Marturii in numele Adevarului

L-am cunoscut pe domnul Cezar Ivanescu cu care am fost in relatii foarte apropiate, astfel incat am avut posibilitatea sa-mi formez o indubitabilia convingere privitoare la caracterul sau deosebit si la convingerile politice care il plasau intr-o pozitie opusa insinuarilor unor oameni lipsiti de caracter.
Am lucrat de asemenea cu doamna Maria Ivanescu la Editura Enciclopedica prilej cu care am putut lua cunostinta de deosebitele calitati morale si intelectuale ale celor doi soti.
Ma alatur cu toata convingerea celor care resping cu indignare acuzatiile total nefondate ce i s-au adus marelui nostru poet Cezar Ivanescu, generate de calcule meschine ce urmareau desfiintarea morala a unui om a carei probitate morala nu va putea fi pusa niciodata la indoiala.
Ion Enescu, medic, avocat, director general al Trustului Editorial Orizonturi Bucuresti, presedinte al Societatii Editorilor din Romania

„Cezar Ivănescu a murit în condiţii inumane, total neclare, chinuit, după ce cu doar cîteva zile în urmă se întorsese dintr-o vizită triumfală în Albania, ţara de origine a mamei sale. Acuzaţiile profund nedrepte lansate în 29.01.2008, neprobate nici măcar printr-o virgulă, l-au urmat pe Cezar Ivănescu chiar şi după moartea sa, în ferpar. ...Chiar şi după moartea sa profund tragică şi ciudată, conducerea Uniunii Scriitorilor din România nu a luat notă, nu a considerat a fi uman, elegant şi necesar să transmită presei un comunicat oficial care să aducă clarificările necesare şi să puncteze dramatismul situaţiei. Un asemenea comunicat nu ar fi denotat altceva decît respectarea Statutului USR, Cezar Ivănescu fiind membru al USR şi membru în Consiliul USR... Din tot ceea ce, prin tragismul evenimentelor, a rămas în manuscris, rezultă în mod zguduitor cît de mult a suferit Cezar Ivănescu ca urmare a acuzaţiilor «pe surse» la care a fost supus începînd din 29.01.2008. Într-un fel cumplit, moartea sa a început atunci cînd, expus, la vîrsta senectuţii, acestor acuzaţii nedrepte şi neîntemeiate a fost nevoit să suporte un adevărat atac în locul recunoaşterii binemeritate, atît a valorii sale ca autor, cît şi a valorii sale ca model uman, de existenţă exemplară”.
Clara Arustei, Jurnalul National, 3 iunie 2008

„am surîs pînă cînd mi-au acoperit surîsul cu o pînză de sînge“

„Acum să explicăm, prin experienţă proprie, cum pentru a cîta oară în viaţă? ne-am însuşit lecţia sacrului printr-o drastică cenzură transcendentă... Toată iarna şi toată primăvara anului 1990 am lucrat poemul pe care-l veţi asculta, Symposion, cu voluptatea reluării imaginare, zilnice, a scenariului Calvarului, o trăire estetică, deci hedonistă, şi apoi a venit ziua de 14 iunie, cea mai sinistră zi din istoria trăită de mine a poporului român: şi prin propria voinţă m-am experiat puţin în scenariul Calvarului pe care tocmai îi descrisesem, plătind această experiere cu trei ani de boală: nu ne angajăm pe Drumul Crucii sau în oricare alt scenariu sacru ca într-o simplă experienţă estetică sau existenţială, ci încercînd să ne regăsim sufletul liber, fatal, religios: în acea clipă suspendată, cînd treizeci de brute cu bîtele în mîini au pătruns în încăperea în care ne aflam şi au început să ne lovească, mi-am amintit enunţul din Bhagavad-gita (II, 19) că un om nu poate fi ucis şi am surîs pînă cînd mi-au acoperit surîsul cu o pînză de sînge; după mai multe experienţe similare, clipe suspendate care durează cît lumea, numai o minte de imbecil se mai poate opune sentimentului religios care ne invadează sufletul... şi despre aceasta numai muzica ne poate instrui şi poezia, cînd aspiră să devină muzică sau se topeşte, ca într-o hierogamie, toată, în muzică... “
Cezar IVĂNESCU, Curs general de poezie I
(fragment), 1993

24 iunie 2005, Iaşi

Listă cu semnături pentru convocarea Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor din România

Cezar Ivănescu, Miljurco Vukadinovic, Clara Mărgineanu, Vasile Proca, Emilian Marcu, Liviu Apetroaie, Ion Hurjui, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Papuc, Theodor Codreanu, Carmelia Leonte, Simion Bogdănescu, Valeriu Stancu, Valentin Talpalaru, Nicolae Sineşti, Paul Vinicius, Marius Dobrescu, Dan Alexandru Condeescu, Aurel Maria Baros, N. Grigore Mărăşanu, Daniel Corbu, Emil Iordache, Dragoş Cojocaru, Andreas Rados, Constantin Ciopraga, Magda Ursache, Petru Ursache, Simona Modreanu, Ştefan Oprea, Nicolae Busuioc, Valeriu Mardare, Gabriela Creţan, Amelia Stănescu, Linda Maria Baros, Fraga Cusin, Adi Cusin, M. Popovici, Ion Ţăranu, Bădăran Gheorghe, Indira Spătaru, Elvira Sorohan, Mihaela Paraschiv ş.a.

Expoziţia-Document ÎN MEMORIAM CEZAR IVĂNESCU

Ediţia acestui an a inclus în program şi o manifestare inedită: Expoziţia-Document ÎN MEMORIAM CEZAR IVĂNESCU - un proiect conceput şi coordonat de Aurelia Călinescu, un omagiu adus unei mari personaliţăţi a culturii, de la a cărui plecare definitivă a trecut mai bine de un an. Proiectul a fost conceput sub forma unui art-eveniment intermedial, în colaborare cu Centrul Cultural "Liviu Rebreanu" Aiud şi găzduit în luna septembrie la Muzeul de Istorie din Aiud, bucurându-se de participarea unor cunoscute personalităţi ale vieţii artistice din întreaga ţară.

Expoziţie Cezar Ivănescu la Casa de Cultură, Galaţi

„Începând cu luna octombrie, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor veţi putea vedea expoziţia de fotografii „Don Caesar – In memoriam Cezar Ivănescu”, realizată cu sprijinul Bibliotecii „V. A. Urechia”. Expoziţia cuprinde aproximativ 45 de fotografii inedite din arhiva personală a poetei Angela Baciu – frânturi din viaţa unuia dintre cei mai mari poeţi contemporani, plecat de curând dintre noi - Cezar Ivănescu. Fotografiile au mai fost expuse în cadrul „Festivalului Naţional al Cărţii Axis Libri”, organizat de Biblioteca „V. A. Urechia. Anul viitor, expoziţia va căpăta un caracter itinerant, urmând să fie organizată şi la Brăila, Tecuci, Iaşi, Focşani şi Bucureşti.“ Roxana Artene Penciu

Al. Raicu, Adio Baudelaire

Cine aplică Legea în România?

Extras din prevederile stipulate de Legea 187 şi de Regulamentul CNSAS, în vigoare şi la data de 29 ianuarie 2008: „darea spre publicitate a unor date sau informaţii din dosare, necorespunzătoare adevărului, de natură să lezeze viaţa, demnitatea, onoarea sau reputaţia unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar prezentarea denaturată a datelor din dosarul de Securitate, în scopul discreditării sau al nedeconspirării constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a mai lucra în domeniul arhivelor. Sustragerea, tăinuirea, falsificarea, contrafacerea, deteriorarea sau distrugerea dosarelor, registrelor şi a oricăror documente ale Securităţii se pedepsesc potrivit legii penale, maximul pedepsei majorându-se cu 2 ani şi că eliberarea de informaţii din dosare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.“

Cezar Ivănescu a murit ca urmare a atacului imoral dar şi ilegal (v. citatul redat mai sus!) al unui membru al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu. Cine aplică Legea?

CEZAR IVĂNESCU, 1996

Eu în Doina (Melodie fără sfîrşit) şi aici îţi dau răspunsul cel mai profund vorbesc de drama moldovenilor aici în Bucureşti şi spun aşa: „Fiecăruia un gîde/ Şi-o paiaţa care sca-/ De satîrul morţii hîde/ Nu scapă batjocura”. Mă refer la Eminescu, Bacovia, Labiş, la mine şi la alţi moldoveni de geniu veniţi în Bucureşti. Dacă nu-ţi iau capul, te bajocoresc. Pe Eminescu l-a batjocorit /.../ Macedonski, pe Bacovia l-au batjocorit toţi în epocă, pe Labiş l-au omorît. Pe mine m-au batjocorit.

Constantin Noica, scrisoare către Cezar Ivănescu

De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gândurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul să transcrie de mână, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru următoarele stihuri din Rosarium (Muzeon):

! stau în pământul sterp fără noroc,
cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop,
gropar al vieţii mele fără viaţă
trăită-n scârbă, în dezgust şi greaţă,
plătit cu Timpul care mă omoară
dator vândut celui ce mă plăteşte
din groaza mea nu pot ieşi afară
cum Soarele arzând se osândeşte!“

Theodor Codreanu, Cezar Ivănescu. Date bio-bibliografice

Cezar Ivănescu, înregistrări audio-document

1. Zile care îmi ucideţi, înregistrare din Concertul Doina, Închinare lui Eminescu, anul 2000, muzică şi versuri, Cezar Ivănescu

2. Despărţire, versuri de Mihai Eminescu, muzica Cezar Ivănescu, înregistrare din recitalul susţinut la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, 15 iunie 2005. Spectacol intitulat Aş vrea să mor cântând Eminescu..., închinat memoriei lui Petru Creţia.

3. Cântec napolitan, versuri de Cezar Ivănescu pe o melodie napolitană, 22 ianuarie 1997

4. Către discipoli (CXCIII), când te-am văzut păreai a fi femeia-aceea, poem cântat, muzica şi versurile Cezar Ivănescu, înregistrare din arhiva autorului

Către discipoli (CXCIII)

! când te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia,
cu negru păr, negru pămînt
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea !

! pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
pămînt din Iaşi, pămînt din Neamţ, pămînt din Cheia
şi din Provence şi din Paris,
pămînt pe care eu am scris
cu gura mea speranţa că tu eşti aceea,
şi din Provence şi din Paris,
pămînt pe care au am scris
cu gura mea speranţa că tu eşti aceea !

! aceea care din priviri îmi ia măsura
şi îmi astupă gura lacomă cu gura
şi cu-al ei trup de cald pămînt
mă-acoperă fără cuvînt
şi ochii mi-i închide fericiţi cu gura,
şi cu-al ei trup de cald pămînt
mă-acoperă fără cuvînt
şi ochii mi-i închide fericiţi cu gura !

! aceea care-mi mîntuie pe veci tortura
de a iubi şi a urî iubindu-mi ura
de-a sta în propriul mormînt, aceea care drept vestmînt
mă-mbracă-n zaua ei de sărutări cu gura
de-a sta în propriul mormînt, aceea care drept vestmînt
mă-mbracă-n zaua ei de sărutări cu gura !

aceea care-aruncă hainele şi Sorţii,
aceea care mă omoară-n locul Morţii,
cu negru păr, negru pămînt
să-mi aflu-n trupul ei mormînt,
mormînt arzînd cum ard urcaţi pe ruguri morţii,
cu negru păr, negru pămîntsă-mi aflu-n trupul ei mormînt,
mormînt arzînd cum ard urcaţi pe ruguri morţii !

! aceea care-i Sufletului meu repaos,
aceea care cînd mă bea, mă bea de paos,
ca pîine sfîntă mă luînd
ducînd la gură trupu-mi frînt,
aceea care cînd mă bea mă bea de paos,
ca pîine sfîntă mă luînd
ducînd la gură trupu-mi frînt,
aceea care cînd mă bea mă bea de paos !

! cînd te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Haiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Haiti, pămînt din Eubeea,

! şi mi te-ai dezvelit în pace ca o soră
iluminată în iluminata oră,
sora mea bună delirînd,
funebră, nupţială stînd
cu ochii ei care-o încing şi o devoră,
sora mea bună delirînd,
funebră, nupţială stînd
cu ochii ei care-o încing şi o devoră !

! ne-ntîmpină singurătatea şi păcatul,
surorii mele-i pregătesc de nuntă patul
ca pentru pîine un cuptor,
cu mînurile ce mă dorde moliciunea cărnii ei ca aluatul,
ca pentru pîine un cuptor,
cu mînurile ce mă dor
de moliciunea cărnii ei ca aluatul !

! acestea-i spun surorii mele – şi i-aş scrie –
sora mea vie parcă ea îmi spune mie,
sora mea vie, printre morţi,
chipul şi Sufletul îmi porţi
şi-ţi sînt ca umbra la picioare, soră, ţie,
sora mea vie, printre morţi,chipul şi Sufletul îmi porţi
şi-ţi sînt ca umbra la picioare, soră, ţie,

!

! o închinare-acum pentru Fermando Maza
pe care l-am rugat cînd tocmai lua masa
să-mi împrumute, dacă vrea,
chiatara lui, să-ţi pot cînta
înlăcrimarea ta de-acum şi-n veci, frumoasa,
să-mi împrumute, dacă vrea,
chiatara lui, să-ţi pot cînta
înlăcrimarea ta de-acum şi-n veci, frumoasa !

! şi pentru Sarah-Lou acum o închinare,
frumoasa fiică-a lui Fernando care are
doar douăzeci şi doi de ai
şi ochii mari şi chip bălai
şi nu cunoaşte încă lacrimi şi-ntristare, doar douăzeci şi doi de ai
şi ochii mari şi chip bălai
şi nu cunoaşte încă lacrimi şi-ntristare!

Petru Aruştei, Privire creatoare [1978]

Petru Arustei, 1980

Vai, Cezar, din moarte parcă m-aş fi trezit, din această moarte obositoare şi pentru o clipă mi s-a părut că Dumnezeu şi-a lăsat mâna strălucitoare pe umărul meu strivit de o neagră povară: ridică-te acum din moartea ta obositoare, păşeşte Încolo-Încoace, prin această viaţă de pe Pământ, câtă mai există...

/.../

Pentru o clipă am retrăit anii pierduţi cu ani în urmă şi mi s-a părut că puritatea şi bunătatea sunt posibile cum sunt posibile toate dacă este posibil ca ele să existe încă sub strivitorul hohot de râs care ar putea să izbucnească oricând...
„Fraţii noştri buni“ se trezesc şi ei acum, mă cheamă cu poeme la reviste să public poeme în reviste şi eu voi fi mândru dacă voi publica poeme în reviste, cum mândri sunt şi „fraţii noştri buni“ de mine...

Petru Aruştei, 18 iunie 1968

Mult iubite, Prietene,

Ţi-am primit scrisoarea şi te regăsesc acelaşi – din fericire – plin de Revoltă şi încrâncenat! Mă bucur: trăieşti! Pe noi ne poate Salva numai Furia şi veşnica nemulţumire a Revoltei! (Deşi, în fond, nu există Salvare, nu poate să existe, nu ar avea sens şi asta e groznic!) Dar Lumina care-ţi luminează interiorul, Prietene, este mare şi plină de compasiune! Îţi înţeleg mâhnirea exaltării tale: acum acţionăm numai în noi înşine. Acum e timpul potrivit când putem continua să câştigăm, într-un sens, totul sau să pierdem totul!
Este nebunia care luminează interiorul, goana care nu ne mai îngăduie să vedem şi să ocolim gropile; şi printre aceste gropi nu se află, oare, şi Prăpastia în care ne vom prăbuşi pentru totdeauna?

Am pierdut totul dar am câştigat Totul: puterea de a înţelege că am rămas singuri (însinguraţi) în Pustiul de care nu vom şti întotdeauna să ne izbăvim! Lumea înconjurătoare este primăvăratică, tânără, frumoasă, ţipător colorată, şi de câte ori nu ne „înveselim“ şi noi trăind în mijlocul ei?

Voi spune: cu atât mai mult îmi sunt rezervate dreptul şi datoria de a cuceri Transcendentul! Dar voi mai spune, oare, aşa, voi mai avea curajul de a rosti această frază? Acolo m-a „împins“ doar nu numai voinţa mea ci şi Nenorocirea! Voi avea puterea să fiu atât de naiv încât să numesc altfel ceea ce pentru mine este exilare? Dacă acum continui să mă pregătesc pentru Moarte – câte ritualuri pregătitoare nu s-au oficiat până acum! Dar nu: drumul acesta l-am ales eu, nenorocirile nu m-au lovit ci le-am acceptat eu! Nu-mi datorez Destinul lumii, ar fi o ruşine, lumea m-a ajutat, numai, să mă descopăr răpindu-mi multe bucurii care – pentru ea – erau Totul! Este îngrozitor: ceea ce se numeşte sau se va numi „transcendent“ este acum muncă şi viaţă în subterane, în beznă şi singurătate!

Ce paradox! Trebuie să ne bucurăm doar pentru că se vor bucura alţii de roadele muncilor noastre istovitoare! Trebuie să ne bucurăm şi să fim recunoscători celor care ne răpesc tot ceea ce ne-ar putea ferici şi îndulci viaţa! Cu cât corzile viorii vor vibra mai profund şi mai dureros cu atât mai... Cu cât cântecul nostru va fi mai „trăit“ cu atât vor fi mai iubite oasele noastre putrede din pământ! Şi, nu-i aşa? Tot mai mult gurile noastre se închid! Milă (Milă = Iubire) tot mai mult ne înăbuşă Sufletul, cu tot mai multă compasiune, parcă, ne iubim!
Şi Delirul (Ură + Milă + Milă = sentimentele Spiritului, supremaţie a eu-rilor esenţializate) pare a ne izbăvi uneori...

Dar există pentru fiecare o Stea şi nimeni nu-i cu adevărat singur!

cu afecţiune, Petrică
salutări călduroase pentru Mary!

Emil Brumaru, 2 septembrie 1970

Dragă Cezar Ivănescu,

M-ai întrebat odată, prin 1968, de ce sunt atât de trist. Ce ţi-aşi fi putut răspunde? Mereu e ceva neîmplinit, mereu e ceva pierdut, pierdut. Dar voiam să-ţi mulţumesc, să mă închin împreună cu tine. Mai întâi, crede-mă, pentru poeziile tale din ultima R.L. Doamne, ce deznădejde frumoasă rătăceşte în ele!
O spun cu amărăciune şi bucurie: nu eu sunt acel cavaler rătăcitor despre care vorbeşte Dimov, ci tu. Ţi-o jur!!
Apoi, mângâie-mă, pentru generozitatea de-a fi gândit şi scris câteva cuvinte bune sufletului meu. De fapt se pare că ne cunoaştem de mult. Şi poate că ne şi preţuim. Nu?

Cu prietenie,
Emil Brumaru

Mihai Ursachi, 17 mai 1969

Iubite Cezar,

M-a bucurat nespus articolul lui Stănescu despre tine în „Luceafărul“, în adâncime, sufletul meu s-a bucurat pentru Stănescu, pentru că a putut spune ceea ce trebuia spus, arătând astfel că mai sunt şi oameni de bine printre scriitorii români, pentru tine m-am bucurat întru ceea ce priveşte lucrurile lumii acesteia, care de fapt nu pot tulbura şi nici însenina adâncuri.

Acel articol şi scrisoarea ta le ţineam în mapă atunci când am vorbit aici, la adunarea de constituire a Asociaţiei, şi când ţi-am pronunţat numele întocmai cum ai da o palmă; stăteam lângă Gavril Istrati decanul care te-a dat afară şi a semnat şi ordinul meu de exmatriculare, acum 8 ani; din când în când îl pipăiam pe cur, dar nu are sex-appeal.

Oricum, Omescu, Baboi şi eu am spus ce gândim, şi tu ştii ce gândim; eu am fost penultimul la cuvânt, după mine a vorbit C., în chip lamentabil, ca de obicei.

Dacă vreunul dintre pupincuriştii prezenţi ar fi scos cel mai mic guiţat aveam de gând să dau cetire unor fragmente din scrisoarea ta. Dar au fost foarte cuminţi şi ascultători.

După această adunare nu pot cu nici un chip să mă duc la „Cronica“, nici chiar pentru a-ţi lua poemele de acolo; cred că totuşi le vor publica, după cele vorbite în plen.

Eu sunt izolat şi ros de mine însumi şi fără scăpare; îţi mulţumesc pentru bunele cuvinte ce mi le-ai trimes.

Cartea mea, dacă va apare, bine, dacă nu, iar bine; eu m-am ostenit, dar cine poate şti dacă efortul nostru este rodnic?
Îţi dau trei poezii de-ale mele, nu pentru a te duce cu ele pe la redacţii, ştiu c-o faci cu greu şi pentru tine, ci pentru a le ceti tu şi încă alţi câţiva.

Salută din parte-mi pe cine socoţi că o merită.

Al tău,
Mihai

O, binecuvîntat fii, omule, tu soare al pămîntului...

...tu cel care-ţi aperi – ce spaimă, ce înfrigurare – viaţa legată cu-n odgon de ceea ce ai fost cîndva, de chipul tău de altădată. Afară cerul se înalţă tot mai sus, pînă cînd se face mic şi nu se mai vede, pînă cînd seara îşi trimite corăbiile – doar umbră, doar negre cîntări – peste pămîntul împovărat de scheletele violete ale animalelor de odinioară, pînă cînd noaptea cu pumni înneguraţi aruncă întuneric în ochii aceluia, cînd acela departe, departe priveşte, pînă nu moare.
Petru Aruştei, fragment, 1967

Sorin Dumitrescu, Despre Cezar Ivănescu, intervenţie in direct, emisiunea Naşul, B1tv

Faceţi o emisiune dramatică în faţa telespectatorilor, probabil unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut vreodată ţara asta. Băgat în corzi de delaţiunea gravă care s-a instalat în toate centrele nervoase ale neamului acesta. În momentul de faţă România e o ţară intoxicată. Ca să văd pe domnul Cezar Ivănescu a cărui falie poetică e extrem de rară, nu vreau ca să compar cu nume bine ştiute, să văd în situaţia în care e discutată onestitatea şi conştiinţa, e motiv să te duci naibii undeva departe şi să nu mai exişti. Să îţi pierzi urma undeva. Dumneavoastră aveţi un interlocutor de o talie excepţională. În loc să îl auzim scoţând lucrurile excelentisme care l-au consacrat, iată îl vedem apărându-se de nişte mârlani mizerabili care îndrăznesc să atace o persoană de o rectitudine absolută. Dânsul nu poate minţi, e incompatibil cu instituţia amăgirii, nu o are. Care vasăzică, trebuie urmărit cu atenţie nu la verdictele pe care le dă, ci la analizele fine. Cine l-a auzit vreodată pe domnul Cezar Ivănescu cântând în şoaptă versuri... e ceva cutremurător, e cu mult distanţat de majoritatea confraţilor lui. Cu toată compasiunea pentru faptul de a fi pus în situaţia să se apere, cred că livrează un model de demnitate. Îl urmăresc cu mare atenţie, şi învăţ de la dânsul... chiar atunci când dânsul pare pierdut, poate birui spectaculos cum a biruit şi în seara asta. Poete, nu pot decât să vă îmbrăţişez cu toată dragostea şi să vă doresc să încheiaţi cât mai repede mizeria asta în care v-au târât oameni care nu sunt vrednici.

Pentru Cezar Ivănescu

De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfânt şi vechi cât noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfâşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, câţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însângerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrângând tot ceea ce ne tăgăduia.

Petru Creţia, Pentru Cezar Ivănescu, 1994

Către discipoli (CXCVI) (Mirungere)

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge!

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,

privesc şi, Doamne, ştiu că-ai să repezi
zăvozii tăi de-acolo să mă-alunge
că-n Sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge,
că-n sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge !

! nu crezi că nu m-am sfărîmat de tot
cînd ţi-am strigat cu jale de pe cruce
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,

ţi-i spaimă să întîmpini, te-nspăimînţi
să-ntîmpini iar ca Dumnezeu cel viul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge !

! acolo unde stă Sufletul meu,
acolo Domnul fiul blînd şi-l unge
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge,
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
acolo unde stă sufletul meu,
acolo unde Domnul Fiu-şi unge
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge,
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge!

! cînt izbăvit de Cel Viclean şi Rău,
pe Domnul meu îl cînt, care mă frînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge!

! sfinţească-se Împărăţia Ta
în care trupul meu ca trandafiru-i,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsorea mea te-mbrac şi mirui,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsoarea mea te-mbrac şi mirui !

! picioarelor le-aştern covor de plîns
şi Lumea ţi-i covor la dulci picioare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare !

! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău
trăgînd pe lume stol de corbi şi coarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,!

! şi în singurătatea lui dintîi,
suspinul doar al lui ne mai ajunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge!

Cezar Ivănescu, Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000

CEZAR IVĂNESCU

miercuri, 15 iulie 2009

Maria Ivănescu, Premiul de Traduceri din Literatura Universală, ASB, anul 1978 pentru Călătorie la capătul nopţii, L.F. Céline

Niciun comentariu:

Cezar Ivănescu, ultima înregistrare video, Tirana, 15 aprilie 2008

Moartea unui mare poet roman

Cezar Ivănescu în antologia IPR

Cezar, fiul Xantipei

Urmariti prin e-mail

Cezar Ivanescu la Nasul. 6 februarie 2008. partea I

partea a II-a

Ultima parte

Fiţi alături de noi!

Marturii in numele Adevarului

Blog Ideea Europeană. Revista Contemporanul

Nicolae Manolescu. Indemnizatie de conducere a USR/2007: 51.334 RON/anual, net

Certitudinea

Dezvăluiri şocante pe blogul Victor Roncea

Cezar Ivănescu, Efebul de la Marathon, bpt, Minerva, 2000

CAZUL GRAV DE MALPRAXIS care a dus la decesul scriitorului CEZAR IVANESCU

ROMANIANVIP

Gabriela Creţan

Angela Furtună

Victor Roncea

Liviu Ioan Stoiciu

Ion Murgeanu

CEZAR IVANESCU: VOR INCERCA SĂ MĂ LICHIDEZE FIZIC

Symposion (fragment), Casa Pogor, Iaşi, 1993

„am surîs pînă cînd mi-au acoperit surîsul cu o pînză de sînge“

10 DECEMBRIE 1989. DOINA INCHINARE LUI EMINESCU

Valeria Seciu, Cezar Ivănescu, Marin Preda

Cezar Ivănescu, Marin Preda, Mihai Ungheanu (de la stânga la dreapta)

G. Ivănescu, Istoria limbii române (1980)

EDITURA JUNIMEA

ROSARIUM, recital în Catedrală

CEZAR IVĂNESCU, 15 februarie 2008

Cezar Ivanescu - mesaj de dincolo de moarte catre Nicolae Manolescu

Salonul de carte de la Montreal

CEZAR IVĂNESCU îşi denunţă „executorii“, MĂRTURII

Alegerile de la Uniunea Scriitorilor sînt un puci fascist

24 iunie 2005, Iaşi

PETRU CREŢIA: PENTRU CEZAR IVĂNESCU. Video-document despre Constantin Noica, Cezar Ivănescu

Expoziţia-Document ÎN MEMORIAM CEZAR IVĂNESCU

SIBIU: Festival de muzică folk şi poezie

Muzica şi poezie

BLOG IN MEMORIAM

Bucuresti, Silvestru, 6 august 1998. Poetul printre prieteni, de ziua sa

Expoziţie Cezar Ivănescu la Casa de Cultură, Galaţi

Nicolae Breban

CEZAR IVANESCU: IN MEMORIAM

Cezar Ivănescu, 1984

Petru Cretia

Al. Raicu, Adio Baudelaire

25 septembrie 2009

Petru Cretia

Cezar Ivănescu, 1984

Mişcarea literară

George Astaloş

Nichita Stănescu

Cezar Ivănescu, Cătălin Ţârlea, Cu cărţile pe faţă, 7 ianuarie 1997 (fragmente)

M-au ameninţat şi cu moartea! Mircea Dinescu este unul dintre vinovaţii de moartea lui Preda.

Eminescu, Vulcanescu, Zub, Blaga şi lecţia lui Arghezi. Poezia este artă sacră.

Cezar Ivănescu, Paradigma românească, document audio, 8 iunie 2005

Cezar Ivănescu, 10.XII.1989, Tatăl meu Rusia

Semnături în contemporaneitate, convorbire cu poetul Cezar Ivănescu, 9.X.1989

Petru Creţia, Despre Constantin Noica, poezie şi Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu în dialog cu Eugenia Guzun, Cum vă place, Radio România Actualităţi, 7 iunie 2000

Cezar Ivănescu

Faceţi căutări pe acest blog

Cine aplică Legea în România?

CEZAR IVĂNESCU, 1996

Cezar Ivănescu

CEZAR IVĂNESCU

Cezar Ivănescu

Arhivă blog

Slujbă de pomenire la şase luni de la moarte pentru Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu, dedicaţie pe volumul Timpul asasinilor

Constantin Noica, scrisoare către Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu, înregistrări audio-document

Xantipa Ivănescu [Naum], mama poetului