marți, 26 ianuarie 2010

De ce nu este România un stat de drept? 29.01.2008-29.01.2010. Doi ani de la comiterea unui asasinat mediatic. Nici un răspuns oficial.


Cazul Ivănescu: O nebuloasă pentru CNSAS
La 1 februarie, în emisiunea lui Stelian Tănase de la Realitatea TV, Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat despre poetul Cezar Ivănescu că “a fost securist şi a semnat angajament în 1961 cu Securitatea”. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu.

La 1 februarie, în emisiunea lui Stelian Tănase de la Realitatea TV, Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat despre poetul Cezar Ivănescu că “a fost securist şi a semnat angajament în 1961 cu Securitatea”. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu.

Singurul dintre membrii Colegiului CNSAS care îşi aminteşte exact şi când a avut loc şedinţa şi dacă s-a dat vreun verdict este Mircea Dinescu. Corneliu Turianu nu-şi aduce aminte însă când s-a discutat cazul Cezar Ivănescu în cadrul CNSAS, dar crede că discuţiile au avut loc “marţea sau joia trecută”.Am fost prezent la şedinţa respectivă, dar nu-mi mai aduc aminte când s-a discutat... la una dintre şedinţe am lipsit, dar la cea în care s-a discutat despre Ivănescu am fost, dar nu mai ştiu dacă asta a fost marţi sau joi”, a spus Turianu. Întrebat cine a mai participat la acea şedinţă, Turianu a rămas pe gânduri. “Ei, eu nu mai ştiu de mine darămite de alţii... Nu ştiu, nu i-am numărat... a fost cvorum de şedinţă sigur, dar cine a intrat nu ştiu”, a răspuns Turianu. Am insistat să-şi aducă aminte. “Păi, au fost, cred, Cazimir, Dinescu [se afla la Paris! – n.m., C.A.], Dumitrescu... cam toată formaţia a fost”, a spus, în cele din urmă, Turianu. Întrebat dacă s-a dat şi un verdict în acea şedinţă, a urmat o altă lacună. “Nu ştiu.... Mă bâlbâi ca un şcolar... Ştiţi ce vă propun; sunaţi la Secretariat. Ştiţi doar că nu s-a dat libertatea de a da informaţii despre deciziile CNSAS... Am uitat... Îmi puneţi atâtea întrebări. Mă simt ca la Securitate”, a spus Turianu, adăugând însă că despre Ivănescu s-a discutat de mai multe ori în Colegiu. “S-a dat un verdict?! Nu ştiu. La revedere!..”, a spus Turianu, închizând telefonul.

La rândul său, Constantin Buchet spune că în cazul Cezar Ivănescu nu a fost luată o decizie, nefiind îndeplinite toate chestiunile procedurale, acesta fiind şi motivul pentru care acestuia nu i-a fost tri­misă decizia scrisă luată de Colegiu. Buchet a spus însă că despre Ivănescu s-a discutat într-una dintre şedinţele trecute, dar nu şi-a mai adus aminte care dintre colegii săi a fost prezent şi care nu. Nici preşedintele CNSAS, Ladislau Csendes, nu-şi aminteşte exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul lui Cezar Ivănescu. “Exact, nu mai ştiu. Acum 2-3 săptămâni”. Cât priveşte verdictul dat, Csendes ne-a declarat că potrivit legii nu ne poate da această informaţie. Ca şi Ladislau Csendes, şi Claudiu Secaşiu a invocat prevederile legii atunci când a venit vorba de pronunţarea unui verdict în cazul Ivănescu. “După cum bine ştiţi, nu vă pot vorbi decât despre decizii rămase definitive, şi pe legea veche, şi pe legea nouă. Îmi pare rău, nu avem ce comenta. Nu am ce să vă comunic, regret. Îmi pare rău, nu cunosc”, a spus Secaşiu. Un punct de vedere similar în ceea priveşte existenţa unui verdict a avut şi Laurenţiu Tănase care ne-a mai spus că discutarea cazului Ivănescu a avut loc acum două săptămâni, că la şedinţă au fost prezenţi 10 din cei 11 membri ai Colegiului, singurul absent fiind Mircea Dinescu.

“CAZ ÎNCHIS”. “Nu vreau să discut de cazul Ivănescu. Să le fie de bine la ăia care discută şi apar în presă, eu nu discut despre cazul Ivănescu. Este un caz pe care această intervenţie a Curţii Constituţionale l-a prins pe rol fără decizie, deci e un caz închis. Dacă cineva vrea să-l reia, n-are decât să-l redeschidă. E un caz care s-a întrerupt pe parcursul lui, n-a fost finalizat, deci e închis”, ne-a declarat la rândul său Cazimir Ionescu. Nici Ticu Dumitrescu nu a fost dispus să discute despre acest caz. Întrebat dacă îşi aduce aminte când anume s-a discutat, Ticu Dumitrescu ne-a răspuns că “nu-i posibil. Am avut sute de cazuri”. Rugat să facă totuşi un efort de memorie, Ticu Dumitrescu a replicat: “Nu-mi aduc aminte şi nici nu vreau pentru că mi se pare aberant ce spune dânsul (n.r. – Cezar Ivănescu)”. Un alt membru al Colegiului, Florin Chiriţescu, ne-a declarat că acest caz “s-a discutat acum 2-3 săptămâni şi din câte ştiu nu s-a votat, nu s-a dat vreun verdict”. Şi Dragoş Petrescu îşi aminteşte că discutarea cazului Ivănescu a avut loc acum “vreo două săptămâni, în ultima săptămână din ianuarie”. “Nu pot să vă spun exact dacă s-a dat un verdict. Trebuie ve­rificat. Dl Dinescu a lipsit dacă asta vă interesează”, ne-a mai declarat Petrescu.

Ca şi majoritatea colegilor săi, vicepreşedintele Colegiului CNSAS, Virgiliu Leon Ţârău, nu-şi aminteşte când s-a discutat cazul Ivănescu. “Nu mai reţin exact. Nu vă pot confirma aşa ceva (n.r. – dacă s-a dat un verdict) pentru simplu motiv că nu există o decizie definitivă”, a mai spus Ţârău.

Mircea Dinescu, despre cazul Ivănescu
Precizie

“Şedinţa s-a ţinut la 22 ianuarie, dar eu am lipsit pentru că eram la Paris. S-a votat cu o abţinere, iar restul au fost «pentru»“.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-politic/cazul-ivanescu-o-nebuloasa-pentru-cnsas-116735.html

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

CEZAR IVĂNESCU: Imitarea Mirumului (text integral)


Imitarea Mirumului

Acum, cînd păşim în cel de-al doilea veac al eternităţii eminesciene, vom spune că Eminescu este nu doar „omul deplin al culturii româneşti“ cum, cu înţelepciunea senectuţii, s-a străduit să ne-o reamintească filosoful nostru, Constantin Noica, dar mai mult, că pentru noi, românii, Eminescu încarnează cea mai desăvîrşit-conceptibilă Imitatio Christi, iar opera sa ne va rămîne în veci, cartea sfîntă a neamului...

Nu am fi îndrăznit să facem publică această învestitură sacrală, dacă nu am fi descoperit tocmai la cel mai „fără de nici un Dumnezeu“ filosof român, Emil Cioran, acest pasaj: „Tot ce s-a creat pînă acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul este aproximativ în cultura românească. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi un Buda ar putea fi gelos ? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decît esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet“. (Schimbarea la faţă a României, p. 73)

Numai el ar putea rosti vorbele angelinului Paul Klee, „Doar lîngă Dumnezeu îmi aflu locul!“, şi lîngă el, nimeni...

Pentru sufletele comune, Eminescu a putut să pară doar un genial personaj istoric, „mais aux âmes bien nées“ el le-a apărut totdeauna învestit cu acea tremenda majestas, un mysterium tremendum et fascinans (Rudolf Otto) în stare să provoace o conversiune fatală... De aceea, toţi românii erudiţi, de la Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga la Mircea Eliade, Perpessicius şi Petru Creţia, au simţit că pietatea faţă de Eminescu măsoară gravitatea cu care ne întîmpinăm propriul nostru destin. Pentru toţi acel care am avut şi avem o patrie în limba română (ca să-l parafrazez pe marele portughez Fernando Pessoa căruia de drept îi aparţine formularea) drumul de acces către textele fundamentale ale umanităţii trece prin acest corpus al operei eminesciene şi în acest ceas trebuie să ne plecăm cu recunoştinţă fruntea şi în faţa celui mai obscur eminescolog care va fi trudit să ne redea întreagă „conştiinţa noastră mai bună“... Ca epigoni (în sensul meliorativ şi etimologic al termenului) ai lui Eminescu, orice biografie a Poetului, scrisă chiar cu un sentiment tragic, nu ne mai poate mulţumi prin anticlimaxul inerent oricărei descripţii lineare realiste...

Visez la acel care va scrie o Lalita-Vistara sau o Evanghelie după Matei, şi nu mă îndoiesc deloc că trans-figurarea abia ne va arăta adevărata icoană a Poetului...

Scriam cîndva că orice ins, spre a-şi proba sieşi că e român, ar trebui să scrie o biografie a Poetului, actualizîndu-şi astfel în conştiinţă nu doar un model exemplar al spiritualităţii româneşti, ci modelul exemplar prin excelentă pentru oricine vrea să realizeze „o vieţuire lină şi cumplită“ ca bun român...

Vom scăpa şi de acea rea conştiinţă a păcatului faţă de Eminescu dacă pe deasupra vom răspîndi, să se afle la căpătîiul oricărui bun român, şi o ediţie populară a operei complete care acum ni se oferă nouă, celor mai privilegiaţi români...

Vom experia astfel acel uimitor comerţ spiritual, potlach, în care fiecare se străduieşte să dea cît mai mult şi vom constata vrăjiţi cît de puţin am dat, chiar toată viaţa noastră („căci acel care îşi va pierde viaţa lui, o va cîştiga“) primind în schimb totul, căci scris e-n firea Mirumului ca o pleromă ce se află să ne copleşească şi bietul nostru trai să ni-l îndrepte înspre adevăr şi biata noastră conştiinţă să ne-o preschimbe într-o hiperconstiinţă beatifică...

Norocul nostru al celor de azi ni se măsoară prin bucuria de a trăi în deplinătatea revelată a spiritului eminescian, iar nefericirea noastră, cîtă este, prin neascultarea „turburării ce ne-a vărsat-o în suflet“.

Norocul nostru, mai mare ca al altor români care au mers în drumul lui Eminescu (Hasdeu şi Nicolae Densusianu, Xenopol, Iorga şi Pârvan, Bacovia, Goga şi Blaga, Arghezi şi Ion Barbu, Enescu, Pallady şi Ţuculescu, Mircea Eliade şi Emil Cioran, pînă la copilul de geniu care a fost Labiş), ni se măsoară prin distanţa viziunii juste pe care ne-au transmis-o înaintemergătorii noştri: ştim azi măcar să nu mai facem grosolane erori de situare, căci nu noi îl „distingem“ pe Eminescu („Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt rege ar fi putut să-l distingă ?“, cu vorbele lui Maiorescu), ci Eminescu ne măsoară insignifianţa sau grandoarea noastră...

Un singur român ni se pare a mai fi trăit deplin în duhul lui Eminescu: Brâncuşi (aforismele lui sînt singurele „apocrife“ pe care le-am adăuga cu voluptate operei eminesciene); marmoreele sale divinităţi, adevărate yantra, pot fi gîndite ca imagini hermeneutice care induc starea necesară meditaţiei asupra lui Eminescu...
Numai limba română ştie dacă mai poate da un Eminescu în literatură („Nu noi sîntem stăpîni ai limbii, ci limba e stăpînul nostru“), şi numai Dumnezeu ştie dacă ne va mai da un Bodhisattva pe măsura lui...
Nevrednici de întîia lui venire, e mult mai înţelept să nu mai aşteptăm o alta, căci ne aflăm în kali-yuga, şi să-ncercăm să privim cu ochii noştri de beznă, în ochii lui de lumină...

Cezar Ivănescu, Imitarea Mirumului, Luceafărul, anul XXXII, nr. 24, 17 iunie 1989
(Textul redat mai sus a fost cules după manuscris. Variantă tipărită în revista Luceafărul fiind forma cenzurată de cenzorii comunişti.)
Imagini: filă de manuscris; filă text dactilografiat cu intervenţiile operate de cenzură

joi, 7 ianuarie 2010

SCRISOARE DESCHISA. CEZAR IVĂNESCU: ŞTIU mai bine decât orice securist că VIAŢA MEA E NEPĂTATĂ iar opera mea literară se situează la primul nivel

Scrisoare deschisă

Domnule Preşedinte

Am depus la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală, (Nr. 2994 din 4.02.2008) textul care urmează, prin intermediul unei persoane de încredere, în timp ce, eu însumi mă aflam în greva foamei, la sediul U.S.R. din Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu Olinzi (Sala Oglinzilor).

____________________

Domnului Preşedinte

Domnule Preşedinte Nicolae Manolescu

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.

După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.

De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 12:00, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:

1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).

2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.

3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.

4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.

5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.

Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca Şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.

Cu cele mai nobile sentimente,
4.02.2008, Bucureşti

Domniei-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu


Cezar Ivănescu
Comandor al Ordinului „Steaua României“


Domniei-Sale D-lui Preşedinte al României, Traian Băsescu

_______________________________

Revin azi, 20.02.2008, rugându-vă să vă consultaţi consilierii personali cerându-le să vă informeze exact în privinţa Protocolului Ordinului Steaua României al cărui şef sunteţi, cît şi în privinţa persoanei care vi se adresează, subscrisul Cezar Ivănescu, scriitor român, Comandor al Ordinului Steaua României .

Supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia înacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 şi agravată continuu, până la paroxism, de o bandă de ziarişti sceleraţi, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.

În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ sau „scursură“ din Colegiul C.N.S.A.S., conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.

Am semnalat din prima clipă, în intervenţiile mele în presă, că „scursura“ din cadrul Colegiului C.N.S.A.S. este Dinescu Mircea, soldat fruntaş la Securitate, absolvent al Academiei „Ştefan Gheorghiu“ (şcoala de cadre a PCR), fost membru PCR şi secretar UTC la USR: numitul Dinescu Mircea s-a autodivulgat în numeroase declaraţii în presă şi în două emisiuni „Tănase şi Dinescu“ ale postului de televiziune Realitatea (din 1.02.2008, ora 22:00 şi 8.02.2008, ora 22:00) inconştient (stare permanentă şi dominantă la acest personaj sinistru) că se află în ilegalitate flagrantă, calitatea sa de membru al Colegiului CNSAS nepermiţându-i să divulge presei şi publicului nici un secret din interiorul unei instituţii care trebuie să respecte legile unui stat de drept.

În 5.02.2008, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a dat un comunicat oficial pe care vi-l reproduc.
______________________

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR.

Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său.

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România

_______________________

Orice persoană alfabetizată şi sănătoasă mintal, putea să înţeleagă, citind comunicatul, că se plasează înafara legii chiar şi numai prin colportarea ştirii calomnioase.

Dinescu Mircea
, în 8.02.2008, ora 22:00, în emisiunea „Tănase şi Dinescu“ nu doar a reiterat atacul calomnios la adresa persoanei mele, ci a împroşcat cu noroi persoane în viaţă şi iluştri dispăruţi ai literaturii române, lista deschizându-se cu magistraţi de la Curtea Constituţională şi încheindu-se cu regretatul Nichita Stănescu, marele poet plecat dintre noi acum un sfert de veac.

Vă rog să cereţi postului de televiziune Realitatea un CD cu incriminata emisiune, pentru a vă cruci de manifestarea isterică a unui ins care păre a fi posedat de diavol.

Abia în 12.02.2008, presa românească, degradată până la cel mai de jos nivel al abjecţiei, reacţionează normal informând corect şi obiectiv publicul: Jurnalul Naţional (Marţi, 12 februarie 2008) publică în pagina 8 o anchetă cu titlul O nebuloasă pentru CNSAS, anchetă pe care v-o recomand s-o citiţi numai dacă aveţi o inimă perfect sănătoasă.

Trei jurnaliste îi întreabă pe membrii Colegiului CNSAS ce ştiu în legătură cu situaţia dosarului personal al subscrisului, şi, cu excepţia demonizatului soldat fruntaş al Securităţii, Dinescu Mircea, care-şi debitează calomnia în continuare, neconfirmat de nici un membru al Colegiului, toţi ceilalţi membri nu sunt în stare să articuleze logic şi gramatical o propoziţie, încât par cu toţii o adunătură de legume care, înainte de toate, ar trebuie să fie examinate psihiatric.

Textul anchetei e cutremurător. Dacă cetăţeanul român e livrat arbitrariului acestei bande mafiote, care se propune pe sine şi ca instanţă morală, atunci trebuie să constat, domnule Preşedinte, că România nu e un stat democratic de drept.

Indivizii iresponsabili plătiţi din banul public (vă rog să ne comunicaţi d-voastră totul despre dubioasa instituţie CNSAS), membrii Colegiului CNSAS, nu s-au învrednicit nici până acum (miercuri, 20.02.2008), când vă scriu această scrisoare, să redacteze şi să transmită presei un comunicat oficial prin care să dezmintă o ştire calomnioasă emisă de numitul Dinescu Mircea. Probabil nu sunt în stare.

Cu calm, sfătuit de avocaţii mei (dl Sergiu Andon, eminent jurist, deputat şi Preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, şi dna Liliana Zaica) pregătesc dosarele pentru a acţiona în justiţie persoanele, agenţiile şi mediile care mi-au adus un imens prejudiciu. Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu. Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.

Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.

Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui.

Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.

Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.

Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu
Comandor al Ordinului Steaua României

D-Sale D-lui Traian Băsescu, Preşedintele României, Şef al Ordinului Steaua României

Cezar Ivănescu, ultima înregistrare video, Tirana, 15 aprilie 2008