joi, 16 octombrie 2008

IN MEMORIAM
GELLU NAUM, CEZAR IVĂNESCU, NICOLETA DRAGOMIR
------
Rugăciunea continuă

De aproape doi ani, la Antena Bucureştilor, doamna Nicoleta Dragomir, împreună cu distinsul prozator şi poet, doctorul Alexandru Ciocâlteu susţin o emisiune, unică în felul ei, De la suflet la suflet. Emisiunea se difuzează duminică începînd de la ora 15.

A durat, de-a-lungul timpului şi patru ore şi trei ore şi două ore... Cei doi împătimiţi de literatură au citit poezie mare, de la Eminescu la Rilke şi Gellu Naum şi au însoţit-o cu „muzică profană“, aleasă cu un gust desăvîrşit, fără restricţie... Sună foarte bine o piesă clasică de jazz după un poem de Gellu Naum...

Alături de poeţi şi-au găsit loc, uneori, şi pagini din marea proză universală...
Mai multe persoane mi-au vorbit despre această emisiune şi mau îndemnat să o ascult deoarece, uneori, se citeau şi poeme din cărţile mele... Mărturisesc vinovat că aveam o oareşice strîngere de inimă pentru că ştiu că nu e deloc uşor să faci o asemenea emisiune... Amintiţi-vă, rogu-vă, de celebra scenă a rugăciunii din Hamlet (actul III, scena 3) în care regele Claudius nu se poate ruga: „Cuvîntu-mi zboară, gîndu-i pe pămînt: / Nu urcă-n cer cuvîntul fără gînd.“... Orice rugăciune e o rugăciune a inimii mai întîi, purificatoarea gîndului care trebuie să coboare în inimă... Trebuie să ai inima în stare să facă o asemenea emisiune, de la suflet la suflet şi cîţi dintre noi mai au inima pregătită să primească murmurul unei rugăciuni...? Apoi, tot din Shakespeare (domeniul doamnei Nicoleta Dragomir), numai cei buni iubesc muzica, dispariţia viselor sau dispariţia plăcerii de a asculta muzică sînt semne ale morţii... Am urmărit deci această emisiune şi m-am lăsat invadat de tranşa comunicării şi de imprevizibilul care-i dădea o pulsaţie vie...

De mai bine de o lună, doamna Nicoleta Dragomir a început să invite în studiou poeţi români sau personalităţi care au trăit în preajma unor poeţi care au făcut gloria poeziei româneşti de astăzi, Gellu Naum şi Rodica Sofia Ciobanu, văduva poetului Mircea Ciobanu, Gabriela Creţan şi Angelea Marinescu, Liviu Ioan Stoiciu şi...

Invitat eu însumi la aceste emisiuni, m-am înfiorat ascultîndu-i vocea lui Mircea Ciobanu rostindu-şi versurile din eternitate şi vocea lui Gellu Naum citindu-şi poemele din preajma mea.

Păstrate, în timp, aceste voci vor deveni fabuloase...
Nu toate epocile dau mari poeţi... Vor veni şi vremuri de secetă. E bine că cineva se gîndeşte să strîngă ca într-un lacrimarium aceste voci care pot răcori sufletele celor singuri, celor uitaţi, celor bătrîni, celor bolnavi, cum ne mărturisea la telefon, cu blîndeţe, o doamnă...

Cu inima curată, rostiţi-vă rugăciunea continuă, iubită doamnă, Nicoleta Dragomir, cînd noi ceilalţi, abia mai găsim puterea să ne-o scriem...

Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu, ultima înregistrare video, Tirana, 15 aprilie 2008