CEZAR IVĂNESCU: Romania literara

Tovarăşului redactor-şef al revistei „Luceafărul“, Nicolae Dan Fruntelată
Tovarăşului director al revistei „România literară“, George Ivaşcu

Vă aducem la cunoştinţă că am depus la Uniunea Scriitorilor următoarea reclamaţie:

Iubite tovarăşe Preşedinte D.R. Popescu

Subsemnatul, Cezar Ivănescu, scriitor, redactor cu 1/2 normă la revista „Luceafărul“ a Uniunii Scriitorilor, domiciliat în Bucureşti, [...], vin să vă aduc la cunoştinţă următoarele... Pe un fond de continuitate a persecuţiilor „cenzoriale“ de care am avut parte toată viaţa, numai în săptămâna asta (11–17 iulie 1983) mi-au fost „cenzurate“ 51 (cincizeci şi una) de pagini dactilografiate:

– 8 pagini dactilografiate în „Suplimentul literar-artistic“ al „Scânteii tineretului“ mi-au fost „amânate“ pentru săptămâna viitoare din raţiuni pe care nu le înţeleg [...], dar dată fiind deplina bunăcredinţa cu care m-a întâmpinat totdeauna tov. redactor-şef-adjunct al „Scânteii tineretului“, Ion Cristoiu, consider chestiunea rezolvabilă...

– 37 de pagini dactilografiate, un poem, „Doina“, închinat împlinirii a 100 de ani de tipărirea „Doinei“ eminesciene, la 15 iulie 1983 în „Convorbiri literare“... Am trimis poemul tovarăşului director George Ivaşcu personal tocmai pentru a-l tipări în nr. din 14 iulie a.c. al „României literare“... Numai întâmplător întâlnindu-ma cu poetul Ion Horea în bufetul Consiliului Culturii din cadrul Combinatului Poligrafic „Casa Scânteii“ am aflat (vineri, 15 iulie a.c.) că tovarăşul director George Ivaşcu a trimis poemul în redacţie cu recomandarea să mi se comunice că revista „România literară“ a luat „hotărârea“ să nu mai publice decât „câte o coloană de poezie“, fie poetul Ion Gulie, fie Cezar Ivănescu, acelaşi spaţiu, păi nu, că doar asta e „politica literară“ pe care o face de ani de zile tovarăşul George Ivaşcu...

Vă comunic ferm că dacă până joi, 21 iulie a.c. când se tipăreşte numărul următor al „României literare“ nu apare în această publicaţie poemul meu, joi, la orele 12:00 în biroul în care lucrez la revista „Luceafărul“ (şi unde-şi desfăşoară activitatea şi cenaclul de poezie „Numele Poetului“ condus de mine) voi declara greva foamei în semn de protest împotriva batjocoririi demnităţii mele de scriitor...

– 6 pagini dactilografiate, memorialul-necrolog intitulat „Trandafirul japonez“ scris la dispariţia tragică a unei tinere fete, Anta Raluca Buzinschi, fiica prozatorului Corneliu Buzinschi, care a lăsat în manuscris un impresionant număr de poeme bulversante... mi-au fost scoase din revista „Luceafărul“, nr. din 16 iulie a.c. Cum numărul din 23 iulie a.c. este un număr aniversar, vă comunic că dacă până sâmbătă, 30 iulie a.c. când se tipăreşte următorul număr al revistei „Luceafărul“ nu apare în această publicaţie şi textul meu, în aceeaşi zi, la ora 12:00 în biroul în care lucrez la revista „Luceafărul“ voi declara greva foamei în semn de protest împotriva obtuzităţii cenzoriale care se instaurează din ce în ce mai arbitrar...

Cu nedezminţită stimă şi dragoste pentru persoană şi operă...

16 iulie 1983
Cezar Ivănescu

Tovarăşului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din R.S.R.

0 0 0

Tovarăşului redactor-şef al revistei „Luceafărul“, Nicolae Dan Fruntelată

Vă aducem la cunoştinţă că am depus la Uniunea Scriitorilor următoarea reclamaţie:

Iubite tovarăşe Preşedinte D.R. Popescu,
Iubiţi tovarăşi vicepreşedinţi

Subsemnatul, Cezar Ivănescu, scriitor, redactor cu 1/2 normă la revista „Luceafărul“ a Uniunii Scriitorilor, domiciliat în Bucureşti, [...], vă anunţ pe această cale că începând de azi, 4 august 1983, ora 12:00 am declarat greva foamei în biroul în care lucrez în sediul revistei „Luceafărul“ deoarece toate chestiunile pe care le-am adus la cunoştinţa Uniunii Scriitorilor prin textul din 16 iulie a.c. au rămas nesoluţionate.

Declar că nu voi înceta greva foamei până când poemul meu „Doina“ („Variantă“) – „Melodie fără sfârşit“ nu va apărea integral, fără tăieturi şi modificări în revista „România literară“ a Uniunii Scriitorilor şi de asemenea până când nu va fi destituită jigodia bătrână, cu o fiica transfugă în Occident, numită George Ivaşcu...

Cer de asemenea să fie făcut responsabil de decizia mea şi funcţionarul din Consiliul Culturii, tovarăşul Poiană Virgil. Declar greva foamei împotriva unor iresponsabili şi vă rog să precizaţi celor în drept scopul exact al acţiunii mele.

Cu nedezminţită stimă şi dragoste pentru persoanele şi opera Domniilor-Voastre
4 august 1983
Cezar Ivănescu

Tovarăşului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din R.S.R.
Tovarăşilor Vicepreşedinţi ai Uniunii Scriitorilor din R.S.R.

Stimate tovarăşe Director George Ivaşcu

În virtutea dreptului fiecărui scriitor de a-şi apăra demnitatea şi calitatea profesională vă rog să publicaţi în revista „România literară“ textul următor:

Eros, thanatos şi un dram de ethos

În nr. 16 (joi, 17 aprilie, 1980) al „României literare“, tovarăşul Nicolae Manolescu, critic literar, în cadrul rubricii „Actualitatea literară“, publică o recenzie la cartea noastră de poeme, „Muzeon“ (Editura Eminescu, 1979). Nu am crezut de cuviinţă ca un scriitor să răspundă în vreun fel criticilor literari care se pronunţă despre valoarea cărţilor sale şi am păstrat tăcere şi în cazul în care, în ultima vreme, critici oneşti (ca Victor Felea) s-au exprimat cel puţin jignitor despre cărţile noastre. Textul acesta nu se vrea deci un răspuns la recenzia tovarăşului Nicolae Manolescu care are şi trebuie să aibă dreptul să-şi exprime liber opiniile literare. Textul acesta vrea să explice doar de ce am fost cuprinşi de o imensă greaţă după lectura recenziei tovarăşului Nicolae Manolescu.

Am debutat în anul 1968 cu volumul de poeme Rod (E.P.L.) conţinând 29 (douăzeci şi nouă) de titluri din 170 (una sută şaptezeci) cîte avea şi are prima noastră carte, în fapt inedită şi în clipa de faţă. Acest prim volum ne-a fost depus la editură şi sprijinit să apară de criticul literar Nicolae Manolescu. Al doilea volum, „Rod II“ (publicat abia în 1979 la Editura Cartea Românească sub titlul „La Baaad“, fragmentar şi numai datorită maestrului Marin Preda şi admirabilului poet Florin Mugur), depus în 1967 la E.P.L. a fost de asemenea sprijinit să apară de criticul Nicolae Manolescu printr-un referat cerut de editură şi în care criticul afirma că suntem „cel mai profund poet actual“, de aceeaşi valoare cu Tudor Arghezi. Volumul nu a apărut pentru că fosta E.P.L. prin plecarea directorului ei, poetul Ion Bănuţă, a rămas pe mîna diavolescului personaj Mihai Gafiţa. Ne-am retras manuscrisul depus sub forma a două cărţi (una de poeme şi una de poeme dramatice), manuscris mult mai voluminos decît actualul „La Baaad“.

Am crezut că tovarăşul Nicolae Manolescu compătimeşte alături de noi. Nu a fost aşa, căci în 1971, în revista „Argeş“ (revistă de la care plecasem prin demisie), într-un interviu acordat poetului Florin Mugur, tovarăşul Nicolae Manolescu, după ce afirma că sîntem un poet remarcabil, ne deplîngea că „nu avem evoluţie“. Gheorghe Tomozei, Florin Mugur şi Nicolae Manolescu ştiau că nu puteam „evolua“ decît prin voia spiritului cenzorial al unor redactori; publicînd asemenea cuvinte mărturiseau o necurată conivenţă.

Am continuat să-l considerăm pe tovarăşul Nicolae Manolescu „sprijinitorul“ nostru şi prin anii 1973 cînd dumnealui îndeplinea neoficial funcţia de redactor-şef adjunct la „România literară“, împreună cu prietenul nostru (singurul pe atunci) Daniel Turcea, poetul minunat şi incomparabil, i-am dus zeci şi zeci de poeme spre publicare. După nenumărate refuzuri (printre altele, în privinţa poemelor noastre, tovarăşul Nicolae Manolescu avea mania de a ne găsi peste tot „viermănoase“ aluzii politice) – am avut inspiraţia să-l rog pe tovarăşul Nicolae Manolescu să semneze poemele pe care ni le respingea. Cu un rînjet rezumîndu-i puţina figură, mi-a semnat profeţindu-mi: „n-ai să mai ajungi tu ziua să publici asemenea poeme“ (precizez că poemele aparţineau actualului volum „La Baaad“, acelaşi pe care-l calificase mai demult tovarăşul Nicolae Manolescu drept al „celui mai profund poet actual“).

Eu am ajuns ziua...
Daniel Turcea nu a mai ajuns ziua...

Este adevărat că, iritat de rînjetul tovarăşului Nicolae Manolescu, i-am spus atunci vorbe grele pe care le-am regretat mult timp. I-am spus astfel că „are o conştiinţă de poliţist“ şi că nu e decît „un limbric“. Regret şi azi vorbele de atunci, dar nu cred că pentru acele vorbe tovarăşul Nicolae Manolescu avea îndrituirea morală să se pronunţe ireverenţios despre „culegerile“ noastre de poeme „Rod III“, „Rod IV“ şi „Muzeon“, culegeri şi nu „cărţi“. Singura carte, „La Baaad“ pe care am reuşit s-o publicăm în 1979, este „pasată“ de tovarăşul Nicolae Manolescu cu aerul că e o afacere încheiată. A discuta despre ea era pentru domnia-sa o obligaţie morală. Dacă nu a simţit-o aşa, aceasta se datorează numai faptului că tovarăşul Nicolae Manolescu nu este decît un escroc literar (aşa cum bine a arătat Liviu Rusu în cartea sa „Scrieri despre Titu Maiorescu“, Editura Cartea Românească, 1979), un escroc literar căruia azi îi profeţim noi că nu va ajunge ziua în care să scrie şi el o carte. Noi am scris, mai multe, şi, după treisprezece sau chiar douăzeci de ani, iată, le publicăm, sau le vom publica.
Cezar Ivănescu

Nota mea:

mai jos sunt redate exemple de manuscrise cenzurate de Nicolae Manolescu [pentru mai multe documente despre cenzura practicată în anii '70 accesaţi şi: http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/2009/06/cei-care-azi-ne-inchid-tot-ei-si-ieri.html.] [va urma]