Cu câteva săptămâni înainte de a se stinge în mod atât de neaşteptat şi de tragic, dar şi de suspect, Cezar Ivănescu a fost oaspetele nostru la Suceava, în cadrul manifestărilor Primăvara Poeţilor din cadrul festivalului francofon internaţional Le Printemps des Poetes 2008. Alături de academicianul Mihai Cimpoi de la Chişinău şi de universitara Sabina Fânaru, Cezar Ivănescu a oficiat împreună cu mine lansarea unor volume de poezie scrise de Maria Elena Cuşnir.
Dar Cezar Ivănescu prezent atunci alături de noi nu mai era Cezar Ivănescu pe care îl văzusem cu câteva luni în urmă şi înainte de a fi martirizat.
Era trist, îmbătrânit prematur, stins sufleteşte, deşi niciodată capitulând, marcat totuşi de greva foamei şi de vizibila nedreptate ce i se făcuse în mod public cu doar două luni în urmă şi niciodată îndreptată. Am simţit că lângă noi se petrecea o tragedie de o violenţă sufletească şi morală indescriptibilă, emblematică pentru spaţiul românesc, inclusiv cel cultural şi scriitoricesc, unde omerta, asasinatul moral, lichidările prin linşaj mediatic, denigrare, marginalizare şi excluziune nu sunt rare şi nici accidentale. Şcoala neostalinistă de lichidare a demnităţii morale e mai viguroasă ca niciodată, în România de astăzi. Acesta este un simptom de remanenţă şi persistenţă a mecanismelor atitudinale totalitare, ce se perpetuează şi în stadiile incipiente ale democraţiei. Cezar Ivănescu a devenit victima culturii tiranofile a intelectualilor de stânga excesivi, indiferent de machiajul lor politic de circumstanţă, şi despre care vorbeşte şi Monica Lovinescu în capitolul A fi sau a nu fi…intelectual, publicat şi în volumul Diagonale, p.29, Ed. Humanitas, Seria Procesul Comunismului, 2002.
Seara, la despărţire, pe când se îndrepta către maşina ce avea să-l ducă la Iaşi, Cezar Ivănescu ne-a îmbrăţişat şi ne-a spus: Fiţi fără grijă, nu mă vor învinge!
Era 8 martie 2008.
Dar Cezar Ivănescu prezent atunci alături de noi nu mai era Cezar Ivănescu pe care îl văzusem cu câteva luni în urmă şi înainte de a fi martirizat.
Era trist, îmbătrânit prematur, stins sufleteşte, deşi niciodată capitulând, marcat totuşi de greva foamei şi de vizibila nedreptate ce i se făcuse în mod public cu doar două luni în urmă şi niciodată îndreptată. Am simţit că lângă noi se petrecea o tragedie de o violenţă sufletească şi morală indescriptibilă, emblematică pentru spaţiul românesc, inclusiv cel cultural şi scriitoricesc, unde omerta, asasinatul moral, lichidările prin linşaj mediatic, denigrare, marginalizare şi excluziune nu sunt rare şi nici accidentale. Şcoala neostalinistă de lichidare a demnităţii morale e mai viguroasă ca niciodată, în România de astăzi. Acesta este un simptom de remanenţă şi persistenţă a mecanismelor atitudinale totalitare, ce se perpetuează şi în stadiile incipiente ale democraţiei. Cezar Ivănescu a devenit victima culturii tiranofile a intelectualilor de stânga excesivi, indiferent de machiajul lor politic de circumstanţă, şi despre care vorbeşte şi Monica Lovinescu în capitolul A fi sau a nu fi…intelectual, publicat şi în volumul Diagonale, p.29, Ed. Humanitas, Seria Procesul Comunismului, 2002.
Seara, la despărţire, pe când se îndrepta către maşina ce avea să-l ducă la Iaşi, Cezar Ivănescu ne-a îmbrăţişat şi ne-a spus: Fiţi fără grijă, nu mă vor învinge!
Era 8 martie 2008.
Şi nu l-au învins.
%2520-%2520Early%252020th%2520C.jpg)
![Xantipa Ivănescu [Naum], mama poetului](http://1.bp.blogspot.com/_9yZLbEg108k/SLBMwWf9KgI/AAAAAAAAAXs/j-MEw-L985E/S187/Xantipa+Naum_Mama_lui_Cezar_Ivanescu.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu