Moartea lui Cezar Ivănescu. Radiografia unei crime. Atac în haită! Mircea Dinescu, Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş ş.a.

„există un paralelism de fond între moartea lui Marin Preda şi cea a lui Labiş, când vinile morale, urile personale, conjunctura politică se întâlnesc într-un punct critic pentru a ucide, confundând totul pentru a nu se mai putea elucida niciodată: crimă, accident, nenoroc... sau toate la un loc.“

Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, Ed. Libra, Bucureşti, 1997

De mai bine de un an de zile încerc să arăt cum a murit Cezar Ivănescu şi să indic, în baza mărturiilor adunate, persoanele care se fac vinovate de această dramă. Începând cu cel care a declanşat în mod ilegal şi cu bunăştiinţă scandalul mediatic pe 29 ianuarie 2008, Mircea Dinescu şi continuând cu toţi ceilalţi care au contribuit prin neimplicare vointă (Nicolae Manolescu), prin laşitate şi dezinteres (conducerea U.S.R. – la nivel central, şi local – conducerea Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, prin Valeriu Stancu), prin făţărnicie, fals sau declaraţii mincinoase (Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu ş.a.) [1, 2, 3, 4, 5, 6] la amplificarea acesteia, cu toţii, din punct de vedere moral, sunt responsabili într-o măsură mai mare sau mai mică de moartea poetului.

Toate afirmaţiile mele sunt bazate pe informaţii directe cumulate cu cele obţinute ulterior din casetele întregistrate de Cezar Ivănescu în luna februarie a anului trecut, cu unele mărturii şi cu datele din documentele medicale primite sau accesate pe surse.

Actul nesăbuit comis de Mircea Dinescu [6], membru al U.S.R. şi în acelaşi timp înalt funcţionar al statului român – membru în Colegiul CNSAS, a determinat „lichidarea“ scriitorului Cezar Ivănescu. Un rol agravant în desfăşurarea acestui linşaj mediatic l-a avut Nicolae Manolescu, preşedinte în funcţie al U.S.R. şi ambasador UNESCO al României la Paris. Acesta, prin ignorarea cu desăvârşire a statului Uniunii [4, 5] şi prin nerespectarea drepturilor elementare ale unui membru al U.S.R. a devenit în mod conştient şi benevol parte activă în această operaţiune.

Prin răspunderea morală pe care o are faţă de batjocorirea scriitorului Cezar Ivănescu – viu şi mort, Nicolae Manolescu a arătat că nu este capabil să fie preşedinte al U.S.R., şi astfel, întregind destinul christic al poetului, a ratat şi posibilitatea de a se manifesta ca un adevărat creştin şi şi-a coborât sufletul în întuneric de acum şi până la sfârşitul lumilor ce va să vină!

Scenariul impostorilor a culminat cu refuzul conducerii Muzeului Literaturii Române de a primi trupul mort al poetului Cezar Ivănescu şi cu bătăia de joc practicată şi de această instituţie prin numitul Radu Călin Cristea.

Note

1. Cristian Teodorescu, Cezarul Securităţii, Cotidianul, 30 ianuarie 2008 [sublinierile îmi aparţin – n.m., C.A.]

„Platit regeste de Marin Preda pentru volumele lui de versuri [Nota bene, Cezar Ivănescu a primit drepturi de autor conform legilor în vigoare exact cum erau plătiţi şi ceilalţi scriitori, de altfel din 1968 şi până în 1975 nu a publicat, fiind practic un poet interzis, decât un singur volum, de debut, Rod, EPLA, 60 p, Bucureşti, 1968 – n.m. C.A.], marele poet contemporan Cezar Ivanescu a fost rasplatit si de Securitate. [cum? prin interzicerea spectacolelor şi publicării cărţilor, prin jumătatea de normă de la revista Luceafărul, prin neacordarea vizelor de ieşire în Occident, prin veşnică marginalizare, prin sărăcia lucie în care a trăit întreaga sa viaţă, prin lipsa unei locuinţe ş.a.m.d.? şi în genere îmi poate oferi lămuriri atotştiutorul semnatar al articolului despre modul în care „răsplătea“ Securitatea? Pare că ştie! – n.m., C.A.] I-am invatat poeziile pe de rost in adolescenta. Il admiram ca nu se prostitueaza sa scrie poezii cu partidul si cu Ceausescu. I-am citit traducerile excelente ale romanelor lui Celine [alt enunţ complet fals! Cezar Ivanescu nu a semnat nicio traducere din L.-F. Céline. A semnat în schimb Prefaţa la ediţia în limba română a romanului Voyage au bout de la nuit, Călătorie la capătul nopţii apărut în tălmăcirea Mariei Ivănescu – Cezar Ivănescu, prefaţă la Louis-Ferdinand Céline, Călătorie la capătul nopţii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978/, reprodusă integral la http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/2008/09/lf-cline-cltorie-la-captul-nopii.html. În aceeaşi postare puteţi citi şi vizualiza prezentarea romanului Călătorie la capătul nopţii, nesemnată în clar, datată ilizibil.VII.1978, XX/MM şi 08.VII.1978 XX/AG, Ibidem, dosar II/25/1978/file 3, 243–245, aflată în Arhivele Statului. În document Cezar Ivănescu era criticat vehement, afirmându-se că textul său conţine „interpretări neştiinţifice şi necorespunzătoare sub aspect politic“, şi era trasată indicaţia „presei de specialitate să critice superficialitatea condamnabilă, lipsa de responsabilitate cu care a fost întocmită această prefaţă“. – n.m., C.A.] pe care le-a facut impreuna cu sotia sa. Cind l-am vazut prima oara, am ramas socat. Angelicul poet avea un aer de bataus pus pe harta, si chiar era, inconjurat de citiva baieti musculosi pe care ii recrutase din liota de veleitari care ii cadeau in genunchi sa-i ajute sa debuteze. Poetul umbla cu o ranga de fier in mina, cu care iti batea in masa la restaurantul scriitorilor daca i se parea ca nu i-ai observat aparitia. Cu nas fracturat de fost boxer si cu miscari piezise ca de cutitar experimentat, poetul mai avea si dupa moartea marelui sau protector de la Editura Cartea Romaneasca o urma din aerul inspirat cu care isi scrisese versurile. Totusi ce groaznica deosebire intre mina inspirata cu care ma fascinase si insul dubios si complexat pe care il vedeam si nu-mi venea sa cred ca el era Cezar Ivanescu. Stiam din gura lumii literare ca, dupa moartea lui Preda, dom Cezar, cum i se zicea, se bagase intr-o amicitie totala cu neste baieti de la revista "Luceafarul" despre care se cam stia ca aveau simbrie la Securitate [întreg textul conţine, paradoxal, mai multe minciuni decât cuvinte! În Pentru Marin Preda, Cezar Ivănescu arată clar care era poziţia sa în redacţia revistei Luceafărul, redacţie în care era singurul nemembru de partid şi în care a „funcţionat“ ca redactor cu jumătate de normă, muncind pe brânci zi şi noapte, timp de mai bine de 10 ani. Cât despre prietenie ce să mai spunem... putem admite in extremis că a fost... dacă prietenie se numeşte gestul unor colegi şi şefi de a încerca în repetate rânduri să te elimine din redacţie. Voi reveni cu documente edificatoare într-o postare dedicată acestei teme! Până atunci citiţi o indicaţie binevoitoare a Securităţii, de urmărire a scriitorului Cezar Ivănescu, indicaţie adresată tovarăşilor de la Luceafărul: „Îndepărtarea articolelor necorespunzătoare pe care le predă pentru publicare la revista Luceafărul. Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu corespund ideologiei noastre socialiste“ – n.m., C.A.] ... Dar una e amicitia, ma gindeam, si alta e predispozitia pentru turnatorii. Mai ales ca stiam din surse sigure ca Marin Preda ii detesta pe cei care isi foloseau auzul ca sa mai cistige un ban si de la serviciile secrete. Totusi, Preda nu l-a adulmecat nici pe turnatorul Ion Caraion, redactor la editura pe care o conducea si cu care era prieten. Neincrezator in foarte multe privinte, Preda a crezut in prietenie pina in ultima sa zi de viata. Iar dom Cezar facea parte dintre prietenii sai.
Poetul care pina in 1989 nu cricnise impotriva regimului [v. Cartea alba a Securităţii, ed. cit. Voi da doar două exemple care grăiesc pe deplin despre cât de anticomunist era Cezar Ivănescu, A. nota strict secretă a Securităţii (A.S.R.I., Fond „D“, dosar nr. 10966, vol. 10, f. 262-263, v. Cartea Albă a Securităţii, p. 52) în care apare notat, printre altele, că Cezar Ivănescu „într-o şedinţă a secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, din 2 noiembrie 1972, afirma faţă de ceilaţi poeţi că orientarea tematică a poeziei publicate azi este ca pe vremea celui mai jos proletcultism. În aceeaşi seară, la restaurantul Casei Scriitorilor, Cezar Ivănescu, faţă de scriitorul Ioanichie Olteanu, a învinuit generaţiile anterioare, participante la cel de-al doilea război mondial, de laşitate şi necinste, după ce luptaseră alături de nemţi, au luptat şi împotriva lor şi au adus comunismul în România. De asemenea, că nici tânăra generaţie nu se dovedeşte mai ridicată, nu ştie să-şi apere interesele, măcar sub o formă sindicală. Aceste discuţii sunt izvorâte şi din permanenta lui nemulţumire faţă de redactorii unor reviste şi edituri care nu-l publică. Susţine că astăzi critica literară se face în mod necinstit, conjuncturist, sunt lăudaţi şi publicaţi doar cei care scriu poezii agramate, fără nivel artistic, dar poartă în titlu o referire la partid. [...] Este căsătorit cu Maria Ivănescu, profesoară de limba română, care, în perioada 1969-1973, cât a funcţionat la Liceul Alexandru Odobescu din Piteşti, în 1972, a admis în clasă, pentru a fi ascultată de elevi, muzică uşoară înregistrată pe benzi de magnetofon, transmisă de Europa liberă. În prezent nu are serviciu.“ Şi

B. extras dintr-o altă notă strict secretă a Securităţii, A.S.R.I., Fond „D“, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 200-201, ed. cit.: „2. Prevenirea publicării unor lucrări literare cu conţinut politic necorespunzător ori a unor articole care ar putea crea stări tensionale în mediul literar. Corectarea pasajelor deficitare din punct de vedere ideologic, sau scoaterea lor din manuscrisele pe care acesta le predă, în vederea publicării, la editura Cartea Românească. Îndepărtarea articolelor necorespunzătoare pe care le predă pentru publicare la revista Luceafărul. Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu corespund ideologiei noastre socialiste.
3. Împiedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la U.S.L.A. (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă – n.m.) şi Direcţia a V-a [a securităţii , Securitate şi Gardă – n.m.) – n.m., C.A.“ ] va scrie articole distrugator anticomuniste in "Baricada" a raposatului Eduard Gugui la care platile se faceau in centimetri de sute de lei. Neovirulentul anticomunist i-a dat in judecata pe cei care, mai stiind una, alta, l-au acuzat ca ar fi fost turnator [altă aberaţie! – n.m., C.A.]. Sprijinit de admiratori sinceri, a candidat la sefia Uniunii Scriitorilor, la ultimele alegeri, ceea ce m-a facut sa-mi inchipui ca poate totusi a fost acuzat degeaba ca ar fi scris si pentru Securitate. Dupa stampila de informator cu angajament pe care a primit-o de la CNSAS Cezar Ivanescu, poetul adolescentei mele, cum nu-mi vine sa ma sinucid din cauza asta, astept urmatoarea mutare a poetului cu ranga.“

Cristian Teodorescu a continuat în mod furibund şi pe blogul său de la Cotidianul campania de denigrare a poetului Cezar Ivănescu. Într-o postare a susţinut că a văzut nici mai mult nici mai puţin decât procesul verbal prin care lui Cezar Ivănescu i s-ar fi dat decizia de poliţia politică: „PS Pentru cei care mă acuză de dezinformare în privinţa poetului Cezar Ivănescu repet cît se poate de serios: Colegiul CNSAS a ajuns la concluzia, existentă într-un proces verbal, că poetul a făcut poliţie politică. Adică a avut angajament cu Securitatea şi a turnat în contul acestui angajament.“ (sursa citat: http://teodorescu.blog.cotidianul.ro/2008/02/10/gabriel-andreescu-explica-de-ce-n-a-plecat-de-la-ziua-si-un-ps-despre-cezar-ivanescu/).

Uitaţi şi cum îi admonesta Cristian Teodorescu din noua sa poziţie de starletă a CNSAS pe cei care îi contestau afirmaţiile: „Va mai spun ceva, acel proces verbal exista. Cu 8 voturi pentru si o abtinere. Iar Cazimir Ionescu l-a mintit pe presedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, mizind absolut ticalos pe ideea ca CNSAS ar putea disparea.“, „Inteleg sa faceti pledoarii pentru poetul Cezar Ivanescu, inteleg sa va rastiti - in stilul poetului din ultimii ani - impotriva celor care, din punctul dvs de vedere isi permit sa-l conteste pe omul Cezar Ivanescu. Totusi mai si ginditi-va la ceea ce scrieti, chiar daca sub pseudonim. Tzutzareala naiva poate deveni complicitate prosteasca de care s-ar putea sa va fie rusine, ca oameni, mai tirziu.“ Ei bine, cum vă este acum, domnule Cristian Teodorescu?

Aşa cum am mai arătat o anchetă realizată de Jurnalul Naţional /ediţia din 12.02.2008/ este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS - care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cei mai în măsură să cunoască adevărul - sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei. A fost o campanie de presă totală dusă fără niciun fel de probe! Puteau afirma orice, că Cezar Ivănescu a ucis oameni, că este criminal în serie, că îşi mănâncă victimele la prânz şi la cină şi toate acestea în baza evidenţei supreme că „Ştiu Ei”.

2. „Ma scot din minti "cei care ne vor binele"!“, Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş, Cotidianul, 21 Feb 2008

Cristian Teodorescu: Ce parere ai despre cazul Cezar Ivanescu – a fost sau n-a fost? Iar daca a fost, ce facem? [aşadar, pe 30 ianuarie C.T. afirma zgomotos că a văzut procesul verbal, deci susţinea şi demonstra implicit că CNSAS este o organizaţie de tip mafiot care sfidează legea făcând trafic de documente, act care intră sub incidenţa legii penale! iar pe 21 februarie se întreba candid „a fost sau n-a fost? Iar daca a fost, ce facem?“... – n.m., C.A.]

„Mircea Mihaieş: Despre respectivul caz n-am multe de spus. Iar ce-am avut, am scris. Da-mi, te rog, voie sa ma autocitez: "Zilele trecute, poetul Cezar Ivanescu a amenintat ca intra in greva foamei (n-a mai intrat!) [există inclusiv actul medical emis de medicul de pe echipajul Salvării care i-a acordat asistenţă medicală pentru că poetul se simţea foarte rău. În acest document este specificat clar greva foamei. Greva a fost anunţată oficial şi înregistrată la numărul de urgenţă 112 concomitent de Salvare şi Poliţie! – n.m, C.A.] pentru ca jurnalistii i-au terfelit reputatia, acuzindu-l c-ar fi fost turnator la Securitate. Ma lasa rece daca individul cu pricina a turnat sau nu. Mi-a atras, insa, atentia un fapt care arata cu cine avem de-a face. In 2005, Cezar Ivanescu s-a aflat (alaturi de Carolina Ilica si raposatii, intre timp, Victor Frunza si Grisa Gherghei) la originea cererii adresate CNSAS-ului, inregistrata cu numarul P 1419/05/20.07.2005, prin care solicita verificarea membrilor Consiliului Uniunii Scriitorilor. Cu alte cuvinte, Ivanescu vedea acum doi ani si jumatate in CNSAS o institutie demna de incredere in procesul de curatire morala a vietii publice din Romania. Pe 30 ianuarie 2008, cind i s-a aplicat lui insusi un epitet infamant, declara crincen ca CNSAS "nu e o institutie demna de incredere". Ca sa vezi! Cind e vorba de altii, Cezar Ivanescu ia in mina torta purificarii etice, iar cind e vorba de sine ameninta cu greva foamei. Pai, mai are importanta dac-a fost sau nu turnator?!". (Sursa: http://www.cotidianul.ro/ma_scot_din_minti_cei_care_ne_vor_binele-39964.html)

Păi are, domnilor, are! Cum are importanţă şi faptul că din punct de vedere moral Cezar Ivănescu a fost asasinat mediatic, uman, social printr-o făcătură pusă la cale de Mircea Dinescu şi Nicolae Manolescu şi aplicată, după cum rezultă şi din numele celor mai înverşunaţi atacatori ai lui Cezar Ivănescu, tocmai de apropiaţii lui Nicolae Manolescu! Cum are importanţă că din punct de vedere medical moartea lui Cezar Ivănescu a fost o crimă, pentru că aşa şi nu altfel se numeşte decizia de a lăsa un om să moară cu zile şi de a nu-i acorda asistenţa medicală necesară! Are, cum au importanţă şi „amăntuntele“ că Cezar Ivănescu a fost un anticomunist convins, că a fost asasinat de o conspiraţie a urii, că împotriva sa nu există nici măcar un fir de praf, că Nicolae Manolescu a predat ca şi Mona Muscă şi ca şi atâţia alţii studenţilor străini, că Mircea Dinescu ca fost membru P.C.R. ocupă în mod ilegal un loc în Colegiul CNSAS ş.a.m.d.

Pentru a înţelege în ce constă reaua-credinţă de care dă dovadă Mircea Mihăieş când face afirmaţia că atunci „Cind e vorba de altii, Cezar Ivanescu ia in mina torta purificarii etice, iar cind e vorba de sine ameninta cu greva foamei“ citiţi motivaţia declarării grevei foamei (expusă de Cezar Ivănescu clar şi concis în scrisoarea deschisă adresată lui Nicolae Manolescu, 4 februarie 2008).

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.

După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.

De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:

1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).

2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.

3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.

4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.

5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.

Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.

Cu cele mai nobile sentimente.

4.02.2008
Cezar Ivănescu Bucureşti
D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu

3. „Decizia CNSAS i-a surprins pe scriitori, dat fiind profilul lui Cezar Ivănescu, însă părerile sunt împărţite. «El are un stil justiţiar, spune inechivoc lucrurile şi nici nu cred că este o fire şantajabilă. Nu pot să cred că a colaborat», spune criticul ieşean Valentin Ciucă, directorul Societăţii Junimea. «Mă surprinde decizia CNSAS şi cred că ea poate afecta imaginea Uniunii, însă nu cred că CNSAS ar putea fabrica probe» [! – n.m., C.A.] , spune scriitorul Nichita Danilov, unul dintre scriitorii cu care Ivănescu a fost în conflict. (Mirela Corlăţan, Cotidianul, 31 Ianuarie 2008)


4. Extras din Statutul Uniunii Scriitorilor din România

„Cap. 1. Dispoziţii generale

Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumită în continuare Uniunea, este asociaţie profesională de creatori, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publică, constituită în scopul sprijinirii şi apărării literaturii şi a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor.

Art. 2. Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.

Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990.

Art. 5. Uniunea aderă la principiile din Carta fundamentală a Drepturilor Omului şi îşi interzice promovarea sau adeziunea la activităţi contrare demnităţii umane, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.

Art. 7. Libertatea de creaţie şi opinie, primatul valorii, solidaritatea profesională, iniţiativa, eficienţa şi transparenţa sunt, de asemenea, principii de bază ale existenţei şi activităţii Uniunii.

Art. 36. pct. 13. Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii: asigură şi răspunde de luarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a prevederilor Statutului (...).”

Întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România s-a eschivat, ignorându-şi atât propriul Statut (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), cât şi raţiunea de a exista ca instituţie liberă, de tip „breaslă“, acţionând profund imoral şi nestatutar.


5. Cezar Ivănescu, înregistrare audio document, 8 iunie 2005, Paradigma românească (http://www.trilulilu.ro/petronius52/a3086705a6c3e2)


Materialul prezentat face parte dintr-o serie de mărturii realizate de Cezar Ivănescu în luna iunie 2005, înainte şi după alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, desfăşurate pe 17 iunie 2005.

În această serie de înregistrări absolut zguduitoare intră şi cea care include afirmaţia lui Eugen Uricaru – care sugerează că în spatele scandalului declanşat împotriva sa se afla Nicolae Manolescu (reamintesc celor care au uitat că este vorba de „agitaţia media“ din anul 2005 care a avut ca finalitate „debarcarea“, prin demisie, a lui Eugen Uricaru-Udrea, din funcţia de preşedinte al U.S.R. Ca urmare a demisiei sale funcţia de preşedinte interimar a fost preluată automat de Nicolae Breban – care ocupase până în acel moment funcţia de vicepreşedinte, fiind ales de Consiliul Uniunii, în baza unei cutume. Pentru cei care nu cunosc acest amănunt, la U.S.R. există regula ca persoana care ocupă locul al doilea, ca număr de voturi – 30, în acest caz!, la alegeri, să devină vicepreşedinte al Uniunii.) Nicolae Breban a fost cel care a organizat, cvasilegal, alegerile de pe 17 iunie 2005.

Afirmaţia făcută de Eugen Uricaru, după alegerile desfăşurate pe 17 iunie, este foarte gravă pentru că:

1. întăreşte ideea care se întrezărea încă de la declanşarea scandalului „Udrea“, că tot circul mediatic derulat atunci nu a fost altceva decât consecinţa unei acţiuni premeditate, de tip obscur şi nu una de asanare morală – de vreme ce a inclus un scenariu ascuns, cu intrigi, răzbunări ş.a.m.d. dar şi o ulterioară „cădere la pace“ (realizată între Nicolae Manolescu şi Eugen Uricaru!);

2. explică de ce Cezar Ivănescu nu a avut nicio şansă (în pofida celor 84 de voturi primite, şi probabil a încă multora care i-au fost sustrase la numărare; aviz lui Dan Mircea Cipariu care cunoaşte prea-bine cum s-au desfăşurat toate acestea şi care s-a eschivat atunci când Cezar Ivănescu a cerut renumărarea voturilor. De altfel, Dan Mircea Cipariu este unul din cei care au procedat imoral faţă de Cezar Ivănescu. Afirm acest lucru nu pentru că eu consider că D.M.C. ar fi avut vreo obligaţie morală în virtutea faptului că s-a declarat oficial, în 2005, în echipa lui Cezar Ivănescu sau pentru că Cezar Ivănescu l-a susţinut de-a lungul anilor şi l-a învăţat ce înseamnă literatura pe vremea când D.M.C. era doar un copilandru fragil şi oropsit, ci pentru că D.M.C. l-a trădat la modul cel mai josnic cu putinţă atunci în anul 2005, înainte şi după alegeri, devenind părtaş la toate manevrele necurate de la USR. Nu am alt sentiment faţă de acest tânăr decât acela de milă şi nici alt mesaj în afara celui că o luptă câştigată reprezintă cu adevărat un moment de glorie doar dacă victoria este obţinută onest.).

3. indică atât faptul că Nicolae Manolescu nu a fost inocent şi nu a acţionat fair-play în cazul Uricaru, că era „programat“ şi „susţinut“ încă din perioada declanşării scandalului Udrea de anumite forţe ca să acceadă la funcţia de preşedinte, dar şi faptul că Eugen Uricaru nu este, probabil, chiar „curat“ în relaţia sa cu fosta Securitate, preferând în locul unei lupte totale pentru apărarea imaginii sale o pace murdară, în urma căreia s-a ales cu păstrarea funcţiei pe care o deţinea la Copyro! Declaraţiile ulterioare acordate presei de Nicolae Manolescu (cum că Udrea nu e chiar Uricaru, ci că e un fel de personaj colectiv, un securist „la comun“, şi că vezi bine ceea ce ieri i se părea a fi un miros pestilenţial astăzi îi pare a fi un parfum suav de trandafiri portocalii!) vin în susţinerea acestei argumentări logice făcute de mine.Afirmaţia lui Eugen Uricaru, chiar aşa cum este ea, spusă cu jumătate de gură, se constituie într-un document unic, de istorie literară.

Importanţa ei este dată în primul rând de faptul că reprezintă o parte infinitezimală dintr-un adevăr mare, care alături de alte mii şi mii de părţi micronice pot genera refacerea unui întreg al cărui rol ar fi acela de a arăta generaţiilor viitoare cum s-au derulat dramele şi cum au fost lichidate valorile cu adevărat naţionale şi creştine ale românilor în această perioadă sumbră a culturii noastre, perioadă lipsită de acţiuni oneste, pe faţă, şi abundând în atacuri murdare, desfăşurate cu susţinere ocultă şi cu intenţii deseori criminale.Uniunea Scriitorilor din România – un centru de putere şi în perioada comunistă şi astăzi, este moştenitoarea unui patrimoniu important şi beneficiara unor legi care îi aduc un ce venit (consistent! legea timbrului de carte, de exemplu). În acelaşi timp, conform propriului statut, este o instituţie de utilitate publică. În pofida a ceea ce pare a fi formal şi declarat, U.S.R. este însă o instituţie neverificabilă din punct de vedere financiar-contabil, la care nu s-a mai făcut un audit din vremuri imemoriale (analizaţi cu atenţie persoanele care au ocupat după Revoluţie funcţia de preşedinte al U.S.R. şi nu în ultimul rând conjugaţi acest mini-studiu cu orientarea politică a fiecăruia dintre cei studiaţi, dar şi cu amănuntul, nu lipsit de importanţă în context, că după decembrie 1989, preşedintele U.S.R. a ocupat, prin cumul de funcţii, poziţii importante. Eugen Uricaru a fost, printre altele, şi director al postului Radio România Cultural; de asemenea, Mircea Dinescu, pentru o scurtă perioada de timp a fost în Parlamentul României, iar Nicolae Manolescu ocupă şi astazi, pe lângă funcţia de preşedinte al U.S.R. şi pe cea de ambasador UNESCO al României la Paris. De ce? Chiar credeţi că dintre toţi diplomaţii români de carieră nu era niciunul competent pentru a primi postul vacant de la Paris? Ei bine, este o întrebare la care trebuie să descoperiţi chiar dvs. răspunsul!).

În concluzie, afirm din nou, cu fermitate, că ceea ce s-a petrecut pe 29 ianuarie 2008, atunci când Cezar Ivănescu a fost pur şi simplu spulberat mediatic fără ca să existe măcar o minimă probă şi apoi fără ca nimeni să răspundă pentru asasinarea (cel puţin morală a) unui mare scriitor român este o continuare a acestor metode de acţiune.


6. Sursa informaţiilor false livrate presei este Mircea Dinescu (conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul TV Realitatea), membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent de ziaristul Victor Roncea, un personaj care reprezintă interese străine României, aflat în instrumentarea UM 0110 privind legăturile sale cu KGB-ul.

[va urma]